Nu mi-ar fi displacut daca m-as fi nascut in
Spania. Pe langa iuteala cu care as vorbi (nu stiu de ce mi se pare ca
spaniolii nu au deloc de gand sa piarda timpul si se grabesc sa rosteasca cat
mai multe cuvinte intr-un minut) in fiecare duminica as fi fost pusa in fata
unei portii zdravene de paella, pe care as fi infulecat-o undeva la iarba
verde. In fiecare duminica, cu mic cu mare, ibericii ies "la aer" si
prepara aceasta mancare cu un nume carora romanilor nu le spune inca nimic.
Este atat de pretuita incat cea mai mare paella preparata vreodata avea nici
mai mult, nici mai putin decat... 20 metri in diametru, iar 100.000 de oameni
au avut privilegiul de a o degusta. Acest "eveniment" a avut loc in
anul 1992, la Valencia.
Paella provine din cuvantul arab
"baqiyah", care se traduce prin "resturi de mancare". Totul
a pornit de la obiceiul de a le permite nevoiasilor sa ia resturile de la masa
celor mai bogati. Era vorba de carne de peste, de pui, legume etc. Pentru a le
transporta mai usor, saracii le amestecau si le puneau intr-un singur vas. Asa
a luat nastere cea dintai paella. Reteta a fost imbunatatita de primii
musulmani care au ajuns in Valencia, in secolul al VIII-lea, si care au adus un
ingredient necunoscut pana atunci. Niste bobite albe, usor alungite si care se
umflau atunci cand fierbeau. Era vorba de orez. Spaniolii au fost incantati de
"inovatie" si au invatat sa combine orezul cu ceea ce primeau de la
festinuri, dar si cu alte ingrediente locale cum ar fi broastele, ratele,
melcii, tiparii, potarnichile si ierburile aromate.
Acum puteti alege din mai multe sortimente:
"paella de carn" (paella cu carne), "paella de peix"
(paella cu peste) si "paella de marisc" (paella cu fructe de mare).
Cele mai sofisticate tipuri de paella necesita un procedeu elaborat de
preparare, in care ingredientele de diferite culori se asorteaza, contrastand
cu orezul ingalbenit de adaosul de sofran. Chiar si tigaia in care se prepara
este una speciala. Fabricata din inox, trebuie sa fie circulara, spatioasa,
putin adanca si cu fundul mai gros si plat. Pentru a fi usor de manuit, tigaia
este prevazuta cu doua manere. Cum se procedeaza? Mai intai se toarna uleiul de
masline, apoi se prajesc carnea si legumele. Se adauga apa fiarta si dupa
cateva minute si orezul. Cand acesta este aproape fiert, se ia tigaia de pe foc
si se lasa pana cand toata apa este absorbita. Paella se serveste dupa ce a
fost lasata sa se raceasca putin.
Paella
cu fasole si melci
INGREDIENTE: 500 g carne de pui, 500 g carne
de iepure, 480 g orez, 350 g amestec de diferite tipuri de fasole si optional
ardei iute rosu si verde, 24 de melci (optional), 120 g rosii, un litru si
jumatate de apa, ulei de masline, sare, paprica, sofran si rozmarin.
PREPARARE: Carnea de gaina si de iepure se
curata, se spala si se taie in bucati mici. Intr-o tigaie speciala de paella se
incinge uleiul de masline si se prajesc bucatile de carne. Cand acestea s-au
rumenit, se adauga rosiile decojite si taiate cubulete si apoi fasolea. Se
amesteca bine si cand fasolea se inmoaie se adauga putina paprica. Dupa cateva
minute se toarna in tigaie apa fiarta si apoi se presara sofran si sare. Melcii
se spala si se adauga si ei, lasand compozitia sa fiarba. Dupa aproximativ 10
minute se adauga orezul si se amesteca. Se mai poate completa cu apa fiarta,
daca este cazul. Tigaia se lasa la inceput pe un foc potrivit, urmand ca spre
sfarsit sa i se reduca puterea. Cand orezul este aproape uscat, se ia tigaia de
pe foc, se pun cateva ramurele de rozmarin peste orez si se lasa asa pana cand
apa este absorbita. Tigaia se acopera cu un prosop, timp de 10 minute. Paella
se serveste dupa ce s-a mai racit putin.
Paella cu fructe de mare
INGREDIENTE: 125 ml vin alb sec, o lingurita
cu sofran, ulei de masline, 100 g ceapa tocata, 225 g orez cu bobul lung, un
ardei gras rosu, un ardei gras portocaliu, 750 ml supa de pui, 160 g piept de
pui fara pielita, 225 g creveti proaspeti, 50 g cozi de homar, 450 g midii, 900
g scoici, 100 g inima de anghinare, 225 g mazare congelata, 100 g rosii.
PREPARARE: Se incalzeste cuptorul si apoi se
dezgheata mazarea, se toaca ceapa, rosiile si ardeii. Crevetii se curata, iar
carnea de pui se taie cubulete. Se spala si se curata scoicile si midiile. In
tigaia speciala pentru paella se incinge uleiul de masline si se caleste ceapa
timp de cateva minute, pana cand devine aurie. Se adauga orezul si se lasa pana
cand se aureste, fara a se arde insa. Se adauga vinul si sofranul si se
amesteca pana cand vinul este absorbit. In continuare se adauga ardeii, cate
putina supa, pana cand este si ea absorbita de orez. Trebuie sa aveti rabdare
si sa nu turnati toata supa odata. Cubulete de carne se amesteca in compozitie,
apoi si crevetii, scoicile, midiile si homarii. Tigaia se pune in cuptorul
incalzit, timp de 8-10 minute, pana cand se deschid midiile. Se adauga mazarea,
rosiile tocate si inimile de anghinare si se mai tin in cuptor inca 2 minute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu